Experimentul
Dafin Mureșanu este un povestitor înnăscut. Are știința depanării cuvântului cu măsură, cu eleganță, într-o evocare a faptelor de viață, care, sub pana sa, devin poveste și povestire. Este exact ceea ce se întâmplă și la Sadoveanu. El este un povestitor cu un concept propriu asupra literaturii, ce decurge din lecția decantată a lui Sadoveanu, dar, firesc, un Sadoveanu al anilor 2000, adică modern nu spun modernizat, ceea ce e altceva. Povestirile lui impun un prozator, un povestitor autentic, gata format, stăpân pe mijloacele sale de exprimare.
Constantin Cubleșan – prozator, dramaturg, poet, critic și istoric literar
Editura: Limes
Norul
Povestitorul, ca scufundător la adâncime în căutare de „perle adevărate ale introspecției”, este fin observator al realului, dar și bun conducător de amintire („o parte din farmecul vieții e chiar năvala asta, dușmănoasă, din toate direcțiile, a tuturor celor trecute sau în curs de petrecere, mari și mărunte, peste noi”) și interpret virtuoz de lumi secrete, punând umărul la insolitarea banalului. Atitudinea șăgalnic-polivalentă față în față cu propriul scris („bănuiala mea că astăzi voi reîncepe să scriu iată că se adeverește”) pune în mișcare situații umane semnificative, reconstituie atmosfere, construiește personaje volubile și consistente, ținând trează atenția cititorului cu abile tehnici ale suspansului.
Irina Petraș – critic literar
Editura: RAO
Sosia
Neurolog de succes, cu lucrări academice de specialitate, Dafin Mureșanu este și un talentat prozator venit să continue tradiția medicilor prozatori căreia îi aparțin celebrități precum Victor Papilian, Vasile Voiculescu sau Augustin Buzura. Trebuie afirmat din capul locului că autorul este un profesionist; se află, adică, în interiorul câmpului literar, conformându-se dinamicii și criteriilor dominante de expresie ale acestuia. Altfel spus, e în pas cu vremea, însă deloc mimetic. Dacă ar fi să vorbim de unele vagi influențe, ar fi să-i amintim pe Borges și pe Mircea Eliade, în cazul povestirilor cu tentă fantastică. Dafin Mureșanu se află, în genere, în adevăr cu poeticile postmodernismului. Dar, dincolo de posibilele infiltrații modelatoare, rămâne vibrantă plăcerea ambiguu-jucausă a povestitorului, căreia i se asociază imaginația plastică în configurarea unor extrem de diverse portrete și ambianțe. Geografia povestirilor în sine dezvăluie o expresivitate coloristică seducătoare, uneori de un naturalism estetizat, alteori de o intensitate sublimat-lirică. Aici se recunoaște harul evocării și cel al unui anumit tip de memorie specific povestitorului etern.
Petru Poantă – critic literar și eseist
Editura: RAO
Un singur ucigaș
La Dafin Mureșanu, scriitura este de o suplețe cuceritoare, săltată din tiparele comune, prezentată spre sporirea sugestivității prin utilizarea rafinată a metaforei, a simbolului și a planurilor narative complementare. Pragul dintre real și fantastic este nedefinit, jucat la masa propriei inspirații. Afluența onirică se instalează treptat în corporalitatea discursului narativ, ca o ceață vicleană, echivocă, misterioasă.
Adrian Țion – scriitor
Editura: CLVSIVM
